Pompierii mureșeni au intervenit la un incendiu izbucnit în satul Sânvăsii, comuna Gălești, județul Mureș, unde o casă de chirpici de aproximativ 80 de mp a fost cuprinsă de flăcări puternice.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, la fața locului, acoperișul și doi pereți ai casei erau surpați. Existând posibilitatea ca o victimă să fi fost prinsă sub dărâmături, pompierii au trecut la acțiunea de căutare-salvare, concomitent cu lichidarea incendiului.

Persoana găsită sub dărâmături, de sex masculin, din păcate nu mai prezenta semne vitale. Dumnezeu să o odihnească în pace!

La incendiu au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Miercurea Nirajului, de la Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș și pompierii voluntari de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din comună.

ISU Mureș / Foto: caracter info