Creştinii îi sărbătoresc, duminică, 8 noiembrie 2019, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, care sunt asociaţi la români cu numeroase tradiţii şi obiceiuri.

Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie, iar credinţa populară spune că de Sfinţii Mihail şi Gavril nu se lucrează.

În 8 noiembrie este sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi a cetelor îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii sunt conducătorii cetelor de îngeri şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.

În calendarul popular, Sfinţii Mihail şi Gavril se serbează trei zile, în 8, 9 şi 10 noiembrie. Prima zi se numeşte capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi coada Arhanghelului.

Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprind lumânări atât pentru cei în viaţă, cât şi pentru cei trecuţi la cele sfinte fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor – se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.