România nu se află în situația altor țări europene care au impus restricții în urma unor creșteri dramatice a numărului de cazuri de coronavirus, a declarat duminică Ludovic Orban. Dacă vor fi necesare alte măsuri, vor fi luate, spune premierul.

„Măsurile luate de diferitele țări europene au fost în urma unor creșteri dramatice a numărului de cazuri. România nu se află în situația altor țări ca și număr de infectări și mai ales ca ritm de creștere a numărului de infectări zilnice. Noi am prevăzut astfel de măsuri, uitați-vă la Germania, a închis restaurantele, teatrele. Noi am închis peste tot unde s-a depășit rata de 3 la mie. Am interzis încă de la prelungirea stării de urgență evenimentele private de tip nunți, botezuri”, a spus premierul, întrebat, la Arena Națională, unde a fost amenajat un call center DSP, despre restricțiile impuse de multe țări europene, tocmai pentru a putea avea parte de o posibilă relaxare în perioada Crăciunului.

În ceea ce privește eventuale restricții de circulație în București, premierul a afirmat că autoritățile vor evalua efectele măsurilor care au fost adoptate în urmă cu aproape două săptămâni.

„În București va exista o decizie legată de continuarea măsurilor care au fost adoptate. Dacă vor fi necesare alte măsuri după evaluări, vom lua decizii și le vom anunța public”, a declarat Orban.

MS / Foto:caracter informativ