Un parapantist s-a accidentat grav, după ce a căzut în Cheile Turzii, el fiind preluat de un elicopter al SMURD şi transportat la un spital din Târgu Mureş.

“A fost alertat un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane care a fost anunţat că a căzut cu parapanta. La faţa locului a fost dislocat şi elicopterul SMURD. În apelul iniţial a fost precizat faptul că bărbatul era în stare de conştienţă. Solicitarea a fost înregistrată în jurul orei 17,50, iar la locul evenimentului au fost dislocaţi salvamontiştii din Cheile Turzii, un echipaj SMURD şi elicopterul SMURD din Târgu Mureş”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Bărbatul a fost transportat la Târgu Mureş.

“Echipajul SMURD şi salvamontiştii au coborât la o diferenţă de nivel de circa 15 metri pentru a stabiliza bărbatul şi pentru a-l aduce cu targa până la platoul unde a fost preluat de către elicopter. Bărbatul, de circa 30 de ani, suferise multiple traumatisme, era în stare de conştienţă şi cooperant. Elicopterul l-a transportat la o unitate spitalicească din Târgu Mureş pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate”, se mai arată în informarea ISU Cluj.

Sursa: Agerpres.ro / Foto: caracter informativ