Având în vedere modificarea ratei de incidență a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile în localitățile din județul Mureș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a adoptat astăzi Hotărârea nr. 29 cu următorul cuprins:

📍“Art. 1 Începând cu data de 20 octombrie 2020, vor fi puse în aplicare măsurile stabilite prin H.G. nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prin raportare la rata de incidență cumulată a fiecărei localități, potrivit anexei parte integrantă din prezenta hotărâre, anexă care va fi actualizată în funcție de evoluția ratei de incidență la nivelul fiecărei unități administrativ – teritoriale. 📍Art. 2 De aducerea prezentei hotărâri la cunoştinţa membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş și Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență răspunde Serviciul de monitorizare a instituţiilor publice şi situaţii de urgenţă din cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Mureş.”

📌Amintim faptul că, potrivit HG nr.856/2020, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

📌Totodată, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, masca de protecție este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

📌Potrivit HG nr. 856/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—23,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

📌În același timp, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—23,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—23,00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

▶️În situația în care activitatea operatorilor economici menționați mai sus este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

▶️Prevederile care vizeză funcționarea în spații interioare menționate mai sus se aplică, potrivit HG nr. 856/2020 și în cazul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

▶️În ceea ce privește operatorii economici în domeniul jocurilor de noroc, prevederile HG nr. 856/2020 sunt următoarele: “activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mica sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

📍Reamintim că organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc) în spații deschise și închise precum saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente – fără a se limita la acestea – este interzisă prin Hotărâre de Guvern.

📍Hotărârea CJSU poate fi consultată pe site-ul oficial al Instituției Prefectului, la adresa: https://ms.prefectura.mai.gov.ro/coronavirus/

🔻19.10.2020 Rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la 1000 locuitori în localitățile din județul Mureș🔻

▶️Rata mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori: Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Sovata, Miercurea Nirajului, Sărmașu, Sângeorgiu de Pădure, Acățari, Adămuș, Albești, Apold, Bahnea, Batoș, Băgaciu, Bălăușeri, Beica de Jos, Bereni, Bichiș, Bogata, Breaza, Brâncovenești, Ceuașu De Câmpie, Chețani, Chibed, Chiheru de Jos, Coroisânmărtin, Crăciunești, Crăiești, Daneș, Deda, Ernei, Fărăgău, Fântânele, Gălești, Gănești, Gheorghe Doja, Ghindari, Glodeni, Gornești, Grebenișu de Câmpie, Gurghiu, Hodac, Hodoșa, Ibănești, Iclănzel, Ideciu de Jos, Lunca Bradului, Măgherani, Mădăraș, Mica, Miheșu de Câmpie, Nadeș, Neaua, Papiu Ilarian, Pănet, Păsăreni, Petelea, Pogăceaua, Rastolița, Rușii Munți, Saschiz, Sânger, Sânpaul, Sânpetru de Câmpie, Solovăstru , Sărățeni, Stânceni, Suplac, Suseni, Șăulia, Șincai, Tăureni, Valea Largă, Vărgata, Vătava, Vețca, Viișoara, Vânători, Zagăr
▶️Rata mai mare de 1,5/1000 locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori: Iernut, Luduș, Aluniș, Ațintiș, Băla, Band, Corunca, Cucerdea, Cuci, Eremitu, Livezeni, Lunca, Ogra, Râciu, Voivodeni, Zau de Câmpie
▶️Rata mai mare de 3/1000 locuitori: Târgu Mureș, Ungheni, Cozma, Cristești, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș

Sursa> prefectura Mureș