Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, îndeamnă populaţia să nu apeleze numărul de urgenţă 112 doar pentru a cere testarea, scrie Agerpres. 

El a precizat că persoanele asimptomatice sau cu simptome uşoare trebuie să sune la direcţiile de sănătate publică, în cazul cărora se vor lua măsuri pentru a creşte capacitatea de răspuns.

“Apelul către populaţie este următorul: să nu apeleze la 112 pur şi simplu pentru a fi testaţi. Să nu apeleze la 112 şi să spună că au lipsă de gust, lipsă de miros numai ca să vină cineva să îi testeze. Asta încarcă foarte mult sistemul de urgenţă. Apelurile la 112 trebuie să fie apeluri de urgenţă. Persoanele care au rămas acasă pozitive, dacă se agravează situaţia lor, da, apelează la 112. Dar pentru cineva care doreşte să meargă doar pentru evaluare există celelalte numere de telefon şi call center-ul de la DSP. Deci 112 rămâne un număr excepţional, pentru urgenţe şi asta e rugămintea noastră către toată populaţia, pentru că se simte presiunea că oamenii apelează la 112 pentru situaţii care nu sunt situaţii critice”, a declarat Arafat, miercuri, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern.

În acest sens, secretarul de stat în MAI a explicat că există riscul să fie luată o ambulanţă “de la un caz critic pentru un caz în care, poate, cineva a exagerat simptomele” la telefon.

Totodată, el a precizat că persoanele care au intrat în contact cu bolnavi de COVID-19 şi care nu au simptome trebuie să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, fără să fie obligatorie testarea.

“Asta este regulă, iar a da telefon pentru a solicita testare, pentru că doresc testare, asta încarcă foarte mult sistemul şi ne redirecţionează către cazuri mai simple, decât să ne ocupăm de cazurile care sunt mai complexe”, a spus el.

Pe de altă parte, Raed Arafat a subliniat că persoanele care doresc să se deplaseze cu maşina proprie la spital ar trebui să sune în prealabil la DSP, pentru a evita aglomerarea unităţilor medicale.

“Dacă situaţia este uşoară, cu simptome uşoare sau asimptomatic, trebuie să fie programat şi trebuie să discute totuşi cu Direcţia Sanitară, pentru că riscăm să se prezinte 100 de persoane cu maşinile şi să decidă toţi să meargă la “Matei Balş” şi atunci am blocat “Matei Balş”. Deci, recomandabil, totuşi, este dacă e urgenţă, dacă cineva căruia chiar îi e rău sună la 112, dacă nu este urgent să se planifice împreună cu DSP”, a afirmat şeful DSU.

Sursa: protv.ro