Față de ziua precedentă, în județul Mureș au fost înregistrate 63 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Totodată, a fost raportat încă un deces cauzat de noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, 53 de persoane au fost răpuse de coronavirus, 26 bărbați și 27 femei, în România. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, un băiețel de 4 ani din Mureș.

O familie din localitatea Fițcău, judeţul Mureş, trece printr-o durere fără margini. Băieţelul de doar 4 ani a fost răpus de coronavirus. Copilul avea şi alte probleme de sănătate, iar trupul său firav nu a mai rezistat şi în faţa acestui virus.

“Pacientul s-a prezentat la UPU la spitalul Reghin în stare gravă, a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă in sectia ATI. Din cauza stării critice în care se afla, în ciuda tratamentului aplicat, a decedat. Victima avea şi alte comorbidități, de natură renală şi neuropsihica”, a declarat pentru protv Iuliu Moldovan, director DSP Mureş.

Numărul celor internaţi în spitalele din România a trecut de 9.000, iar ministrul Sănătăţii a decis că bolnavii fără simptome să rămână acasă şi să fie monitorizaţi de medicul de familie.

Sursa: protv.ro/ Foto: caracter informativ