Președintele Klaus Iohannis a spus în această seară, într-o conferință de presă, că alegerile parlamentare trebuie să aibă loc pe 6 decembrie, iar dacă numărul cazurilor Covid-19 va crește, ar trebui înăsprite regulile campaniei electorale.

„O democrație nu funcționează fără alegeri. Am pledat pentru organizarea alegerilor locale și am văzut cu toții că au fost organizate rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice. Însă dacă numărul de cazuri crește, campania electorală se va desfășura în condiții mai speciale. Alegerile trebui să aibă loc”, spune Klaus Iohannis.

„Cu cât am putea amâna alegerile? Maximum trei luni. Ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează situația epidemiologică va fi net mai bună decât acum. Campanie mai mult online, la TV, radio decât fizic și să mergem la vot. Actul de votare nu e mai periculos decât mersul la pâine”, conchide șeful statului.