Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în anul 2020 fiind marcată la data de 2 octombrie.

Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua mondială a zâmbetului, inclusiv prin intermediul internetului şi platformelor de socializare, încurajând zâmbete şi fapte bune peste tot în lume.

În 1963, artistul american Harvey Ball crease imaginea “faţă zâmbitoare” (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză “închisă”, pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde cel puţin o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase şi a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com.

În numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, se organizează în fiecare an manifestări care includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane, manifestări care să stârnească zâmbete. Organizatorii încurajează, de asemenea, pe toată lumea să facă fotografii sau video-uri de la evenimentele locale organizate cu ocazia Zilei mondiale a zâmbetului şi să le posteze pe reţelele de socializare cu tag-ul World Smile Day.