Până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost înregistrate 18 incidente electorale, dintre care 5 sunt în curs de verificare, iar în celelalte cazuri verificările au fost finalizate, conform IPJ Mureș.

Astfel, urmare a verificărilor efectuate, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi au fost înregistrate două dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de fraudă la vot şi coruperea alegătorilor în cadrul cărora se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun, mai precizează sursa citată.

Într-o localitate din Mureş a fost primită o sesizare cu privire la faptul că o persoană s-a filmat în cabina de vot în timp ce îşi exprima opţiunea de vot, apoi a postat-o pe o reţea de socializare. Se efectuează verificări în vederea identificării persoanei, transmite MAI.

În localitatea Chirileu, din acelaşi judeţ, în fata secţiei de votare s-au adunat aproximativ 50 de persoane, care protestau la adresa primarului în funcţie. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi se efectuează verificări, conform aceleiași surse.