Trei elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia, proveniţi din Alba, Maramureş şi Mureş, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, iar colegii cu care au intrat în contact au fost izolaţi, urmând ca astăzi să se decidă cum anume se vor desfăşura cursurile la această unitate de învăţământ aflată, până duminică, în scenariul verde.

Reprezentanţi ai unităţii militare de învăţământ au precizat duminică seara, pentru AGERPRES, că toţi elevii colegiului, în număr de 460, au fost testaţi, deocamdată fiind primite rezultatele doar pentru o parte dintre aceştia. Pentru trei elevi din clasa a IX-a, toţi asimptomatici, rezultatul testului a fost pozitiv. Cei trei au fost imediat izolaţi la infirmieria şcolii, de unde, apoi, au fost preluaţi de părinţi, urmând să stea în izolare în următoarele două săptămâni.

La rândul lor, colegii cu care au fost cazaţi în dormitor se află, în prezent, în izolare în cadrul unităţii, au menţionat reprezentanţii colegiului.

Până duminică, scenariul luat în calcul pentru Colegiul Naţional Militar din Alba Iulia era cel verde, cu prezenţa fizică a elevilor la cursuri. Urmează ca luni să se ia o decizie cu privire la modul în care va debuta anul şcolar la această unitate.

Un număr de 120 de elevi din 24 de judeţe şi din municipiul Bucureşti au fost admişi în acest an în Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Una din cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Alba, colegiul a fost înfiinţat în urmă cu peste un secol.

Sursa: agerpres.ro / Foto: caracter informativ