Urmează „o lună grea, de încercare” în lupta cu pandemia de coronavirus, mai ales din cauza campaniei electorale și a reînceperii școlii, a afirmat ministrul Sănătății Nelu Tătaru. Ministrul Sănătății a precizat că, dacă regulile și precauțiile pentru prevenirea răspândirii sunt respectate, România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de Covid-19 de la mijlocul lunii octombrie, relatează Agerpres.

„Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

„Consiliile de Administraţie ale şcolilor propun Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, faţă în faţă, atunci trebuie să existe acea distanţare de un metru, trebuie să existe masca şi dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi şi la intrarea în şcoală, şi pe holuri în pauze şi în curtea interioară a şcolii. Dacă nu se poate asigura acea distanţare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Ministrul a explicat ce se întâmplă dacă vor exista cazuri de copii care se infectează cu noul coronavirus: „În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a adăugat Nelu Tătaru.

Sursa: digi24.ro/ Foto: Octav Ganea