Polițiști din cadrul Poliției orașului Sângeorgiu de Pădure au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Mureș, două tinere, bănuite de comiterea infracțiunii de furt.

În fapt, la aceeași dată, cele două, de 20, respectiv 23 de ani, ambele din județul Iași, ar fi sustras din incinta unui magazin din Sângeorgiu de Pădure, mai multe produse alimentare.

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infractională este de 860 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că acestea sunt bănuite de săvârșirea altor fapte similare, fiind cercetate și în alte dosare penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de furt din societăți comerciale.

În baza probelor administrate, femeile au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea unității de parchet competente.

IPJ Mureș / Foto: caracter informativ