La şase luni de la apariția primului caz de coronavirus în România, ţara noastră a depăşit China la numărul de infectări. 85.833 de cazuri au fost raportate până acum la noi, în timp ce în statul asiatic, focar al pandemiei, sunt puţin peste 85.000.

Doar 9 îmbolnăviri noi au fost înregistrate în China în ultimele 24 de ore. Vorbim, însă, de informaţii comunicate de oficialii de la Beijing, criticaţi de la bun început pentru lipsa de transparenţă.

România a depăşit şi Suedia la numărul infectărilor. 84.000 de îmbolnăviri şi aproape 6.000 de decese s-au înregistrat până acum în statul scandinav, care a atras atenția întregii lumi prin strategia sa mai puțin strictă în fața coronavirusului.

În ultimele 24 de ore, în România, au fost 1.365 de cazuri noi de COVID-19, din 24.043 de teste efectuate. Alte 32 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la Terapie Intensivă sunt internați 490 de pacienți.

MS / Foto: caracter informativ