Astăzi, în jurul orei 08.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN15, în localitatea Gornești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, la km. 93+800 de m, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Gornești, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, din direcția Târgu Mureș – Reghin, în paralel cu alți doi bicicliști, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, moment în care a fost acroșat de o autoutilitară, condusă din aceeași direcție, de un bărbat, de 56 ani de ani, din localitatea Sângeorgiu de Mureș, care ar fi intenționat să efectueze o manevră de depășire a acestora.

Ulterior impactului, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul situat pe sensul opus de mers.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Traficul a fost blocat, în acest moment fiind reluat pe ambele sensuri de circulație.

IPJ Mureș / Foto: Razvan Moica / Cristi Harpa – Info Trafic Târgu Mureș + Radare