Ieri, în jurul orei 14.20, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, în afara localității Balăușeri.

Deplasați la fața locului, din primele cercetări efectuate, pe DN13 E60, la km.149, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 29 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, înmatriculată în județul Mureș, din direcția Bălăușeri-Târgu Mureș, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, înmatriculat în județul Bihor, în urma impactului fiind proiectat într-un alt autoturism, înmatriculat în județul Bacău.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, căruia i-au fost aplicate manevre de resuscitare, ulterior fiind preluat de un elicopter SMURD și transportat la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

Traficul a fost blocat pe timpul intervenției, în acest moment fiind reluat pe ambele sensuri de circulație.

IPJ Mures / Foto: caracter informativ