Astăzi, în jurul orei 06.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 15, la intrarea în localitatea Sângeorgiu de Mureș, cu implicarea unui ansamblu de vehicule.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că un bărbat, de 31 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, din direcția Târgu Mureș- Reghin, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în parapeții mediani amplasați pe drumul public.

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime omenești, doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Circulația rutieră a fost blocată până la degajarea TIR-ului de pe carosabil, în acest moment traficul fiind reluat.

IPJ Mureș / Foto: Virgil Boca / Grama Paul-Violin – ‎Info Trafic Târgu Mureș + Radare