În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 18 august a.c., au participat 128 polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, precum și ai Protecției Consumatorului.

Astfel, la nivelul județului Mureș, au fost executate 24 de acțiuni punctuale și au fost verificate 128 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. 

Au fost legitimate peste 465 de persoane și verificate 40 de mijloace de transport în comun.

În total, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.900 de lei, astfel:

– 13 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 3.500 de lei;

– 11 sancțiuni la Legea 61/1991, în valoare de 3.400 de lei;

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.