De la începutul anului, au depus denunţuri la DGA 90 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne: 21 cu funcţii de conducere şi 69 cu funcţii de execuţie.

”Dintre aceştia, 63 sunt poliţişti, 12 sunt poliţişti de frontieră, 6 sunt lucrători din cadrul structurilor de permise de conducere şi înmatriculări. De asemenea, au mai depus denunţuri colegi de la Inspectoratul General pentru Imigrări, de la Paşapoarte şi de la alte structuri. Numărul angajaţilor MAI care au refuzat mita este cu 30% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut”, a precizat purtătorul de cuvânt MAI, Monica Dajbog.

Ea a enumerat mai multe astfel de exemple:

  • în luna ianuarie, un ofiţer de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Dolj şi un agent de poliţie din cadrul Secţiei de poliţie rurală Novaci din Gorj au refuzat fiecare echivalentul a o mie de lei.
  • un poliţist din Mureş a refuzat o mită de 2.300 lei, iar unul de la Brigada Rutieră – Biroul Accidente Uşoare a sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie faptul că i s-au oferit 150 euro şi 250 lei.
  • unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Corbu, I.P.J. Constanţa, i-a fost promisă suma de 1.500 de euro în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru restituirea permisului de conducere. Persoana respectivă a fost prinsă în flagrant când oferea poliţistului 2.000 de lei din suma promisă de 1.500 de euro.
  • 3.200 de lei este suma refuzată de un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Giurgiu – Poliţia Oraşului Bolintin-Vale, banii fiind oferiţi pentru a nu întocmi dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis.
  • doi ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au refuzat să se lase mituiţi cu 1.250 de lei fiecare. În schimbul banilor li se cerea să restituie 14.700 lei, 100 de euro, un telefon mobil şi un laptop, ridicate în urma une percheziţii domiciliare, într-un dosar penal de evaziune fiscală.
  • în luna iunie, un cetăţean a promis 10.000 de lei unui poliţist din cadrul I.P.J. Giurgiu care l-a depistat în trafic conducând un autovehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere. Poliţistul a refuzat, iar persoana respectivă are acum un nou dosar penal pentru dare de mită.
  • în aceeaşi lună, un agent de poliţie din cadrul IPJ Mureş – Secţia Rurală Miercurea Nirajului a refuzat să se lase mituit cu 850 de lei, iar unul din Bihor a refuzat o mie de euro. În ambele cazuri, banii erau oferiţi pentru a nu întocmi dosar penal pentru conducere fără permis.
  • un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Arad – Postul de Poliţie Frumuşeni a denunţat la DGA faptul că un cetăţean i-a oferit 1.000 de lei pentru a nu înainta Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad actele întocmite cu ocazia depistării suspectului cu droguri asupra sa.
  • luna trecută, un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice a refuzat 2.500 de lei, oferiţi pentru a nu lua măsurile legale faţă de o persoană depistată cu 1.000 ţigarete, fără marcaj corespunzător.
  • ieri, 2.200 lei au fost refuzaţi de doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier, banii fiind oferiţi pentru a nu întocmi actele de constatare a unei infracţiuni de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

Sursa: news.ro / Foto: caracter info