Update IPJ Mureș: Astăzi, în jurul orei 17.40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 15, în localitatea Sângeorgiu de Mureș, cu implicarea a 4 autovehicule.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, la km. 81+550 m, se pare că un bărbat, de 52 de ani, din comuna Sângeorgiu de Mureș, la punerea în mișcare a autoturismului aflat pe podul de acces în curtea unui imobil, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, care circula pe drumul prioritar, din direcția Târgu Mureș-Reghin și care era condus de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Ibănești, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cel din urmă autoturism a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a colizionat un alt autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din Reghin, care ulterior a fost proiectat într-o autoutilitară oprită în afara părții carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 4 persoane, 3 dintre acestea fiind transportate la unitatea spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale, respectiv conducătorul auto, de 44 de ani, precum și alți 2 pasageri aflați în autoturismul condus de acesta.

Urmare a testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, rezultatele au fost negative.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii incidentului.

În acest moment traficul se desfășoară în condiții normale.

Știre inițială:

În această după-amiază, pe DN15, în zona localității Sângeorgiu de Mureș, a avut loc un grav accident de circulație în care două autoturisme au intrat în coliziune.

La fața locului au sosit mai multe echipaje de intervenție care acordă primul ajutor persoanelor rănite.

Circulația în zonă este blocată.

Revenim cu amănunte.

MS / Foto: Attila Pazsint / Florin Oltean‎ – Info Trafic Târgu Mureș + Radare