Fumătorii sunt vizaţi de autorităţile spaniole ca posibili vectori de transmitere a noului coronavirus. După avertismentele experţilor care spun că fumul poate transporta particule cu Covid-19, Galicia devine prima regiune din Spania care aplică norme stricte pentru fumători în spaţiile publice. Aceştia nu mai au voie să fumeze la terase şi nici pe străzile pe care sunt prea multe persoane şi nu se poate păstra distanţa de securitate.

Anunţul a fost făcut miercuri de preşedintele guvernului regional din Galicia, Alberto Núñez Feijóo, iar măsura intră în vigoare în toate provinciile comunităţii autonome (La Coruña, Lugo, Pontevedra şi Ourense). Experţii sanitari au lansat un avertisment cu privire la pericolele fumatului, încă din timpul pandemiei, când erau vizate în special narghileaua şi ţigările electronice. Vânzătorii de tutun spun că nu a scăzut foarte mult consumul în timpul restricţiilor, dar că sunt şi spanioli care au profitat de lockdown ca să scape de fumat.

MS / Foto: caracter informativ