Bodó Előd Barna, primarul comunei Pănet, județul Mureș, transmite, în mod transparent, situația la zi referitoare la cazurile COVID-19. Acum, vine cu vești proaste, anunțând primul deces confirmat COVID-19, dar și cu alte cazuri noi înregistrate în localitate. Pentru o corectă informare, redăm integral comunicatul primarului:

Atenție❗❗❗ Avem vești foarte neplăcute legat de Covid-19: persoana amintită mai devreme infectată cu Covid-19 din Cuieșd, având și alte boli serioase, a decedat. Dumnezeu să-l odihnească și condoleanțe familiei!

Avem din păcate alte 3 cazuri noi confirmate de Covid-19 la Cuieșd. Vă rugăm, fiți foarte precauți: păstrați distanța de minim 2 metrii față de ceilalți, purtați mască 😷 în aglomerație și respectați toate măsurile impuse de autorități! Virusul nu te ocolește, dar tu îl poți ocoli❗

Vă rugăm păstrați calmul, am anunțat toate autoritățile competente legat de situație❗Să avem grijă de noi și de ceilalți!” a transmis primarul.