Situaţie revoltătoare la Camera Deputaţilor. Aleşii din conducerea Camerei au în subordine o instituţie despre care unii nu ştiu că există şi nu ştiu că o finanţează. Este vorba despre Institutul Român pentru Drepturile Omului. Sunt şi deputaţi care au uitat că fac parte din conducerea care coordonează acest Institut şi nu ştiu, nici măcar, cine este director acolo. Deşi ar trebui să se ocupe şi de cercetare, institutul are zero proiecte în acest sens. Primeşte însă anual, milioane de lei, bani de la stat, dar nimeni nu verifică activitatea angajaţilor şi pentru ce sunt plătiţi.

Institutul Român pentru Drepturile Omului, pe scurt IRDO, a fost înfiinţat în 1991. După 45 de ani de comunism România avea nevoie de o astfel de instituţie pentru pasul către democraţie pe care dorea să îl facă. Timpul a trecut, societatea s-a schimbat iar peste Institut s-a aşternut praful. Chiar dacă au apărut alte instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, Institutul a continuat să funcţioneze, formal, fără ca cineva să mai fie interesat de activitatea acestuia.

Directorul are un salariu lunar de aproape 7.000 de lei, net. Acum, din cele 22 de posturi bugetate, sunt ocupate 14. Angajaţii îşi încasează lunar salariile, deşi nimeni nu le verifică activitatea. Trimit doar nişte rapoarte anuale către conducerile celor două Camere ale Parlamentului pe care se aşează praful prin vreun sertar.

Anul acesta, bugetul Institutului este de 2,3 milioane de lei. Potrivit legii de înfiinţare şi funcţionare, IRDO ar trebui să se ocupe şi de cercetare, pe lângă partea de educaţie şi formare de personal calificat în domeniul drepturilor omului. Nu există nici măcar un singur proiect în acest sens.

Directorul Institutului spune că, de fapt, legea după care funcţionează nu le-a dat posibilitatea să facă prea multe, fiind învechită. La sfârşitul lunii iunie a fost însă modificată, iar angajaţii IRDO vor fi asimilaţi funcţionarilor parlamentari ceea ce însemană că vor primi salarii ca aceştia. Mai mari decât în prezent.

În aceste condiţii, parlamentarii USR au depus în Parlament o lege prin care IRDO să nu mai funcţioneze ca o instituţie cu buget propriu, ci să fie absorbit de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Sursa: digi24.ro / Foto: caracter informativ