Într-o zi cu un nou record de pacienți infectați cu coronavirus internați la terapie intensivă – 419 – ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, lansează un nou avertisment: la o fază de platou a epidemiei cu 1.500 de pacienți zilnic, vor fi 300 de cazuri în plus în secțiile ATI.

“Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca și intensitate a creșterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni niște lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aș vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a declarat Nelu Tătaru luni seară.

Potrivit ministrului Sănătății, transmiterea comunitară este întreținută de navetiștii care nu respectă regulile, de aglomerările de pe litoral și din stațiunile montane, unde de asemenea nu se respectă normele de distanțare.

“Avem transmitere comunitară accentuată în anumite zone, în anumite comunități, care trebuie și ele gestionate. Crește numărul de cazuri și în personalul medical. La fel trebuie gestionate, prin echipament, prin păstrarea riguroasă a acelui echipament, dezechiparea atentă, portul măștii și consultul cu atenție al fiecărui pacient care se prezintă la unitatea de primiri-urgențe”, a subliniat ministrul.

“Nu vrem să devenim un stat polițienesc. Sunt reguli care trebuie respectate de noi toți. În condițiile în care suntem obligați să impunem niște restricții, suntem obligați să impunem respectarea acestor restricții, cred că deja trecem la un al doilea pas în care o parte dintre concetățenii noștri chiar nu au înțeles nimic. Ne-am bucurat prematur la începutul lunii iunie, când aveam 120-130 de cazuri pe zi”, a explicat Nelu Tătaru.

Potrivit ministrului, cei 4 mii de pacienți infectați cu coronavirus care ori nu s-au internat, ori au solicitat externarea în cele 3 săptămâni de vid legislativ au fost identificați în mare parte pentru că au avut nevoie de concedii medicale. “Și atunci au apelat și dânșii la noi”, a subliniat Nelu Tătaru. În fiecare județ s-au identificat până la 60% din aceste cazuri.

MS / Foto: caracter informativ