În plină pandemie, peste 70 de mii de turişti petrec în aceste zile vacanța pe litoral. Cei mai mulţi continuă să ignore pericolul şi apelurile la responsabilitate făcute de autorităţi. În Eforie Nord, cei care au vrut să facă baie în mare abia au găsit loc să se strecoare printre şezlonguri şi cearşafuri întinse pretutindeni. În continuare, cea mai mare aglomerație este pe malul apei și nu se respectă distanțarea.

Mulți turiști consideră că în vacanță prioritare sunt relaxarea și distracția, nicidecum măsurile de protecție.

Din cauza numărului mare de turiști care nu țin cont de măsurile de prevenție, autoritățile se tem de apariția unor noi focare. Acum, în plin sezon estival, numărul celor care ajung pe litoral crește de la o zi la alta. În stațiuni sunt aproximativ 130 de mii de locuri în unitățile de cazare clasificate și alte câteva mii în cele neclasificate.

MS / Foto: caracter informativ