Uniunea Europeană se pregăteşte pentru al doilea val al pandemiei, în condiţiile în care mai multe ţări din Est, printre care şi România, înregistrează o creştere a numărului de cazuri. Oficialii de la Bruxelles nu mai iau în calcul izolarea, ce ar bloca economia, dar îndeamnă la prudenţă. Între timp, din ce în ce mai multe ţări ne plasează în zona de atenţie, condiţionând deplasările românilor sau chiar interzicându-le.

Intrarea într-o nouă perioadă de izolare a ţărilor este exclusă în acest moment, când vara şi vacanta şi-au intrat în drepturi, iar economiile europene sunt vlăguite.

Creşterea numărului de cazuri din ţara noastră a determinat din ce în ce mai multe ţări să ia măsuri de condiţionare a deplasărilor romanilor sau chiar interzicere a acestora. Până acum peste 20 de state ne-au impus condiţii speciale.

Dacă Finlanda sau Malta nu permit deloc accesul romanilor, Austria a suspendat zborurile dinspre România, iar Ungaria ne-a inclus în zona galbenă.

Potrivit unui comunicat al MAE, persoanele care intra pe teritoriul Ungariei sunt testate la frontieră, iar celor care prezintă simptome nu li se permite intrarea în ţară.

De asemenea, Belgia ne-a plasat în zona portocalie, astfel că românilor care intra în regat li se recomandă izolarea. Iar lucrurile se pot complica odată cu venirea toamnei. Temerea cea mare a oficialilor de la Bruxelles este venirea sezonului gripei sezoniere la toamnă, când cele două virusuri ar putea pune din nou probleme sistemelor sanitare.

Autorităţile încearcă prin acest plan de pregătire a valului doi al pandemiei să evite supraîncărcarea sistemelor medicale.

MS / Foto: caracter informativ