Compania Azomureș a emis un comunicat în care anunță că au început operațiunile tehnice de pornire a instalației Amoniac 3 de pe platforma Azomureș. Conform specificaților tehnice ale instalațiilor de acest gen, procesul complet de pornire poate dura 48 de ore, iar în unele faze se poate înregistra un nivel mai ridicat al zgomotului ambiental.

Este de așteptat ca nivelul de zgomot să fie mai ridicat în fazele finale ale procesului. Precizăm că au fost luate toate măsurile de siguranță necesare pentru ca pornirea instalației să se realizeze conform procedurilor tehnice normale.

Autoritățile ce au competențe pe acest subiect au fost anunțate. Vom reveni cu alte informații dacă există modificări față de programul de pornire. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, se arată în comunicat.

Sursa: comunicat Azomureș / Foto: caracter info