În urmă cu puțin timp, primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, a publicat un mesaj alarmant în care atrage atenția cu privire la “un adevărat focar COVID”, cauzat de “participarea la slujbele Bisericii Penticostale”. Pentru o corectă informare redăm integral anunțul acestuia.

“În numai două zile, în zona Plopilor-Piața Obor-Mihai Eminescu, au fost depistate 5 cazuri de infecție cu coronavirus.

Este un adevărat focar COVID, a cărui origine pare a fi participarea la slujbele Bisericii Penticostale, de pe strada Cerbului.

Am sesizat Direcția de Sănătate Publică și toate instituțiile statului. Însă, din cauza deciziei aberante a Curții Constituționale, cei infectați refuză spitalizarea.

Fac un apel la populația Târnăveniului să se protejeze și vă asigur de implicarea totală a Primăriei în gestionarea acestei situații, în care un număr limitat de persoane își bat joc de efortul de câteva luni al unui oraș întreg“, a transmis Sorin Megheșan.

MS / Foto: caracter informativ