Începând din 16 iunie 2020, Direcția Poliția Locală Târgu Mureș, în colaborare cu Administrația Domeniului Public, au demarat acțiunea de ridicare, transportare și depozitare a vehiculelor care îndeplinesc procedura legală prevăzută de Legea nr. 421/2002.

Astfel, trei autovehicule au fost ridicate de pe B-dul Pandurilor, str. 22 Decembrie 1989 și str. Posada, campania de ridicare urmând să continue pe parcursul săptămânilor viitoare.

Precizăm faptul că, în ultimul an, s-a înmulțit numărul autovehiculelor abandonate pe domeniul public și privat al municipiului, fapt ce a stârnit nemulțumiri în rândul cetățenilor, puși în imposibilitatea de a-și parca mașinile din cauza autovehiculelor abandonate care ocupă în mod nejustificat numeroase locuri de parcare. Mai mult, starea precară a acestora prezintă un potențial focar de infecție și maculează estetica urbană.

Până la ora actuală, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră au procesat și notificat un număr de 180 de autovehicule ce intră sub incidența Legii 421/2002, iar în 127 de situații proprietarii au dat curs somațiilor.