În ultimele 24 de ore, în urma ploilor abundente, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din curți, subsoluri, demisoluri, pivnițe și curățarea de drumuri/podețe blocate din cauza alunecărilor de teren în 6 localități. În total au fost afectate: – peste 220 de gospodării, 17 curți, 11 beciuri, 4 demisoluri/subsoluri, 5 case, 1 magazin, s-a curățat/spălat drumul pe o lungime de aproximativ 3 km și s-au curățat peste 30 de podețe.

Joi 18 iunie, în jurul orei 14:00, ISU Mureș a fost solicitat șă intervină în cazul producerii de inundații în urma unei ploi torenţiale pentru evacuarea apei de la 2 subsoluri, 2 demisoluri si 1 curte în localitatea Reghin, strada Simion Barnuțiu. Au intervenit pentru evacuarea apei pompierii militari de la Detașamentul Reghin. S-a intervenit cu 16 subofițeri, 5 autospeciale și 4 motopompe, intervenția a durat aproximativ 8 ore.

Joi 18 iunie, în jurul orei 15:00, ISU Mureș a fost solicitat șă intervină în cazul producerii de inundații în urma unei ploi în localitatea Suseni. A fost afectată aproximativ 50 % din localitate, peste 200 de gospodării, 3 case, 5 beciuri, DN15 pe o lungime de 2km și 30 de podețe. Au intervenit pentru evacuarea apei pompierii militari de la Detașamentul Reghin, Punctul de Lucru Deda, Detașamentul Târgu Mureș cu 20 de subofițeri, 5 autospeciale și 5 motopompe și angajați din partea CNAIR district Reghin, Intervenția a durat aproximativ 8 ore.

Joi 18 iunie, în jurul orei 14:00, ISU Mureș a fost solicitat șă intervină pentru evacuarea apei în cazul producerii de inundații în urma unei ploi torenţiale pentru 2 locuințe, 2 subsoluri și 6 curți în localitatea Sovata. Au intervenit pentru evacuarea apei pompierii militari de la Punctul de Lucru Sovata și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sovata.

Joi 18 iunie, în jurul orei 21:30, ISU Mureș a fost solicitat șă intervină pentru decolmatarea de carosabil pe o lungime de aproximativ 1km în localitatea Silivașu de Câmpie. Au intervenit pentru curățarea/spălarea drumului de nămol și pietriș pompierii militari de la Secția Sărmașu și angajați din partea CNAIR district Sărmășel cu un buldoexcavator. Intervenția a durat aproximativ 2 ore.

Sursa: ISU Mureș / Foto: Eszter Járfás-Fehér – ‎INFO TRAFIC jud. MURES