Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în peste trei sferturi din ţară până sâmbătă dimineaţa.

Potrivit prognozei, în intervalul 19 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 2:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu, în după-amiaza zilei de vineri (19 iunie) şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele montane, vor fi intervale cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 litri/mp şi pe arii restrânse, 50 – 80 litri/mp.

În plus, se vor înregistra vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Codul portocaliu va afecta, în totalitate, judeţele: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui, respectiv, parţial, judeţele Bihor, Arad, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.