În Spitalul de Boli Infecțioase “Matei Balș”, cel mai mare de acest fel din țară, nu se mai pot face internări. Din cauza numărului tot mai mare de infectări cu noul tip de coronavirus, locurile din spital s-au ocupat. Situația se schimbă constant și o parte dintre bolnavi vor fi transferați la spitalele suport, a declarat medicul Adrian Marinescu, la Europa FM.

“În momentul ăsta nu sunt locuri libere și este clar că cifrele din ultimele zile se văd în plan practic, la spitalele de boli infecțioase. Sigur că vom face și externări și lucrurile vor merge în continuare. Trebuie tras un semnal de alarmă dacă situația va merge în sensul creșterii acestui număr de îmbolnăviri, să se depășească de capacitatea de internare, și în secțiile normale și la ATI”, a spus Adrian Marinescu.

În aceste condiții, medicul Adrian Marinescu spune că măsurile de igienă și distanțare socială sunt mai importante ca oricând.

“Știu că s-a tot repetat lucrul ăsta și s-a spus că contează mult ce face fiecare dintre noi. Acele reguli de care am tot auzit trebuie să intre în practică. Avem și varianta de a evolua bine”, a spus medicul.

320 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 12.343 de teste prelucrate, iar alte 22 de decese au fost raportate. Bilanțul total al infectărilor ajunge la 23.080, iar numărul deceselor la 1.473.

MS / Foto: caracter informativ