România a redeschis, astăzi, sălile de fitness, după 90 de zile în care activitatea lor a fost oprită. Doar că cei care le-au vizitat deja au avut un şoc: le-au fost luate sticlele de apă la intrare!

Iniţial, cei de la Ministerul Sănătăţii au luat în calcul repornirea activităţii în acest domeniu, fără aparate de aer condiţionat şi fără posibilitatea ca oamenii să facă duş, după efort. După ce ideea opririi sistemului de climatizare a fost desfiinţată de mai toţi specialiştii, în frunte cu profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, s-a permis, totuşi, folosirea aerului condiţionat, în cadrul cluburilor de fitness.

În schimb, a rămas în vigoare interzicerea folosirii duşurilor, măsură atacată vehement inclusiv de fostul premier, senatorul Călin Popescu Tăriceanu. Doar că, din păcate, surprizele neplăcute nu s-au oprit aici pentru abonaţii sălilor de fitness. Cei care au vizitat deja, astăzi, cluburile, au avut un şoc: li s-au oprit sticlele de apă, la intrarea în sală! Motivul? În normele publicate în Monitorul Oficial scrie că hidratarea în timpul efortului se poate face doar în aer liber!

Astăzi, în cele câteva ore care au trecut deja de la redeschiderea sălilor, a existat un caz, în care o femeie a leşinat, în timpul clasei de aerobic, din cauza deshidratării. „În acest moment, dacă vii la sală, ca să bei apă în timpul antrenamentului, trebuie să mergi în toaletă şi să bei apă acolo, pe ascuns. Sau trebuie să ieşi din club, să bei apă şi să reintri. E noaptea minţii!“, a spus un manager de la un club de fitness. La fel de şocaţi sunt şi instructorii, care au fost obligaţi să-şi ţină clasele fără să aibă posibilitatea de a se hidrata în timpul efortului.

Sursa: adevarul.ro / Foto: caracter informativ