Mall-urile redevin destinații sigure pentru cumpărături, mai puțin pentru distracție şi petrecerea timpului liber. Se redeschid magazinele, dar rămân închise cinematografele, restaurantele şi locurile de joacă. Totul se schimbă pentru clienţi şi angajaţi chiar de la intrare, după ce managerii au luat măsuri suplimentare de protecţie.

În mall-uri sunt deja montate filtrele prin care trebuie să treacă fiecare client. Mersul la cumpărături va fi cu totul altfel faţă de cum eram obişnuiţi. Vizita la mall se va face în condiții speciale de siguranță.

Încă de la intrare va trebui să purtăm masca de protecție. Vom trece printr-un termoscaner care ne măsoară temperatura. Apoi va trebui să ne dezinfectăm mâinile și încălțămintea.

Redeschiderea magazinelor din mall-uri este așteaptă în egală de măsură de comercianți și de clienți. Restaurantele, locurile de joacă și cinematografele rămân închise.

Activitatea marilor centre comerciale a fost suspendată parţial la începutul stării de urgență, în luna martie. Comerciaţii au negociat în ultimele săptămâni condiţiile în care îşi vor putea relua activitatea pentru a proteja şi clienţii şi angajaţii.

Şi piscinele îşi vor relua activitatea. Pregătirile sunt foarte importante pentru siguranţa sanitară.

Tot din 15 iunie se redeschid și sălile de fitness. Accesul se va face după controlul temperaturii.

Managerii se așteaptă la un număr mare de clienți. Și spun că nu vor majora tarifele chiar dacă noile reguli impun și cheltuieli mai mari.

MS / Foto: caracter informativ