Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Petelea, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 153, în loc. Chiheru de Sus, soldat cu pagube materiale.

Din cercetările efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de doi bărbaţi de 23, respectiv 43 de ani, din oraşul Luduş, respectiv comuna Chiheru de Jos.

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, iar celui de 43 de ani, din comuna Chiheru de Jos, i-a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, ca urmare a verificărilor în baza de date, s-a stabilit faptul că autoturismul condus de şoferul de 43 de ani, figura cu alte numere de înmatriculare decât cele montate pe acesta.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

IPJ Mureș / Foto: caracter informativ