În această noapte, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu în localitatea Bărdești.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au constatat că este vorba despre un incendiu izbucnit la un adăpost de animale care se manifesta violent, ardea generalizat și era cu posibilitatea de propagare la o clădire alăturată de aproximativ 1000mp, aflată la doar 2m depărtare.

S-au solicitat de urgență în sprijin forțe de la Detașamentul de Pompieri Reghin și de la Punctul de Lucru Râciu. În total au acționat pentru stingerea incendiului 20 de pompieri militari și cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă.

A ars adăpostul de animale de aproximativ 250mp, în proporție de 70-80% și aproximativ 7 tone de fân. Din fericire nu au fost victime iar animalele au fost evacuate de către localnici înaintea sosirii forțelor de intervenție.

Cauza probabila de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire, transmite ISU Mureș.