Ministerul Sănătății a finalizat Ordinul pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalență a infecției SARS-CoV-2 pe teritoriul României, adică testarea națională anti-coronavirus. Astfel, potrivit unui comunicat al ministerului, studiul de seroprevalență va avea loc în perioada iunie – septembrie 2020.

”Urmărim determinarea gradului de răspândire a infecției SARS-CoV- 2 în populația României, pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecție a sănătății populației. Institutul Național de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra și va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un numar de 29019 de seruri reziduale urmează să fie colectate si investigate. În acest sens vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziția de kituri, reactivi etc”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Studiul de seroprevalență va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă ”conjunctural” pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare județ pe durata perioadei de înrolare și care vor fi selectate cu pas de eșantionare. Vor fi persoane fără semne și simptome de boala infecțioasă, în conformitate cu prevederile legale și care își vor exprima consimțământul informat de participare la studiu

Direcțiile de sănătate publică vor selecta la nivelul fiecarui județ și a municipiului București un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu. Sunt laboratoarele proprii si/sau laboratoare externalizate ale spitalelor județene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienți neinternați, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1000 probe/săptămână sau peste 40000 probe/an)