Luna mai a debutat cu o ședință extraordinară, generată de faptul că elevii claselor a VIII-a și a XII-a urmează să participe la cursurile de pregătire, în vederea susținerii examenului de capacitate și a Bacalaureatului. Pentru acesta a fost necesară alocarea de fonduri suplimentare la școli (450.000 de lei), în vederea achiziționării de măști, dezinfectant, materiale sanitare și de curățenie, precum și obiecte de inventar, de genul camerelor de supraveghere din sălile de clasă. A fost necesară și o rectificare de buget în acest sens, pe care am votat-o, având în vedere că se referea exclusiv la școli. Mai rămâne ca Primăria să și ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local, transmite POL Tîrgu Mureș într-un comunicat.

Un alt subiect care a generat multe discuții a fost cel al consilierei Theodora Benedek, candidatul la Primărie al PNL, care a depus un proiect în regim de urgență. Proiectul viza testarea voluntară a elevilor care vor merge la școală pentru depistarea eventualilor infectați cu COVID-19. Am considerat proiectul ca fiind strict populist, din foarte multe rațiuni: hotărârea a fost elaborată cu încălcarea Codului Administrativ, fără estimarea sumei necesare, fără identificarea sursei de finanțare și fără realizarea unei rectificări bugetare, ca urmare era ilegală, conform aceleiași surse.

Pe de altă parte, această testare nu ar fi limitat eventuala răspândire a virusului deoarece nu puteau fi testați toți copiii, iar timpul de recoltare și de furnizare a analizelor era de peste opt zile, deci o eventuală infectare nu ar fi putut fi preîntâmpinată datorită acestor teste. Mai mult, normele Guvernului nu impuneau o asemenea testare. Pe scurt, proiectul nu ar fi rezolvat nimic, doar i-a dat prilejul inițiatoarei de a poza în salvator al elevilor, care nu trebuiau salvați de nimic, ca atare Consiliul Local a decis să-l amâne, până la elaborarea sa în formă legală, se mai arată în comunicatul POL Tîrgu Mureș.

MS / Foto: colaj