Redeschiderea sălilor de fitness și culturism este un moment așteptat cu interes de foarte mulți români. În acest sens, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, vine cu o veste importantă.

Sălile de culturism şi fitness din România se vor redeschide după 15 iunie, cu respectarea unui set de condiţii necesare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a transmis Gabriel Toncean, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

“Ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunța că vom putea face sport la aparate în curând. Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic”, a scris preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness.

Printre măsurile de siguranță care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:

– accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;

– distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;

– aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;

– se recomandă și aerisirea naturală;

– va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;

– nu va fi permisă folosirea dușurilor;

– în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

Sursa> protv.ro