Poliţişti din cadrul Poliției municipiului Târnăveni, au oprit în trafic, pe strada Viticultorilor din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din Târnăveni.

Ca urmare a verificărilor în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul în cauză se afla sub incidența măsurii de izolare la domiciliu, fapt pentru care a fost plasat în carantină instituționalizată, fiind totodată sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 5.000 lei.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

IPJ Mureș / Foto: caracter info