Cel mai bun moment pentru organizarea alegerilor locale este sfârșitul lunii septembrie, în timp ce alegerile parlamentare ar putea avea loc în 6 decembrie, dacă epidemia de COVID-19 va permite, a declarat premierul Ludovic Orban la un post tv.

Orban a spus că, după evaluările epidemiologilor, cel mai probabil în iulie – august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri de coronavirus, dacă se respectă regulile.

“Și văd că românii sunt serioși și respectă regulile (…) Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment pentru alegerile locale va fi sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie. Estimările privind valul 2 (al COVID – n.r) sunt pentru 15 octombrie – 1 noiembrie. Alegerile parlamentare trebuie organizate în 6 decembrie cel mai devreme (…) Cea mai probabilă dată e 6 decembrie, dar va trebui să vedem cât de puternică va fi epidemia și dacă va permite organizarea unei campanii electorale“, a afirmat Ludovic Orban.

Sursa: hotnews.ro / Foto: caracter info