Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică – GSC a anunțat încă un deces cauzat de coronavirus, survenit la o asistentă medicală, în vârstă de 45 de ani, care nu suferea de alte boli. Ciudat este faptul că victima, deși prezenta simptome grave de COVID-19, toate testele i-au ieșit negative, până la anunțul de astăzi, în care apare confirmată pozitiv cu coronavirus.

Așadar, drumul până la deces ridică mari semne de întrebare. Asistenta a făcut două teste pentru COVID, ambele cu rezultate negative, înainte să se stingă fix din pricina bolii pe care analizele arătau că nu o are, conform libertatea.ro

Explicația? Sunt cazuri cu simptomatologii grave în care e nevoie să fie prelevată probă din bronhii ca să fie confirmată boala. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului din Iași, susține că nu este vorba despre o anchetă epidemiologică făcută greșit, care să fi condus la depistarea cazului tardiv. Asistenta a fost tratată pentru infecția cu noul coronavirus, chiar dacă a ieșit negativ la testare, pentru că prezenta simptome, transmite aceiași sursă.

“Și noi am avut câteva astfel de cazuri, de bolnavi care au dezvoltat pneumonie specifică COVID, dar cu teste negative la probele din rinofaringe. (…) Uneori e necesar să prelevezi probe biologice din profunzimea plămânilor, din bronhii, pentru ca testul să iasă pozitiv. Mai mult ca sigur acest lucru s-a întâmplat și în cazul pacientei de 45 de ani care a fost confirmată abia la al treilea test, deși dezvoltase o formă gravă a bolii, care a dus, din păcate, la deces ”, a explicat pentru libertatea.ro un medic ATI la un spital COVID din București.

Medicul ATI a subliniat că numai o autopsie ar putea lămuri pe deplin dacă au existat sau nu cormobidități.

MS / libertatea.ro / Foto: colaj