Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara zilei de 23 mai, a fost facilitată revenirea în țară a 140 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze și a 137 cetățeni români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Printre cetățenii români repatriați din Republica Franceză se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă au fost reziliate, turiști aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și medici rezidenți care și-au desfășurat stagiul în acest stat.

Cetățenii români repatriați din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt studenți, persoane spitalizate care au beneficiat de sprijinul autorităților britanice pentru repatriere, persoane fără adăpost, lucrători sezonieri din Insula Jersey, pentru care cei doi consuli onorifici ai României din St. Helier și Southhampton și autoritățile locale au întreprins demersuri de facilitare a repatrierii.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis revenirea în România a patru cetățeni străini rezidenți, respectiv doi cetățeni francezi, un cetățean canadian, membru de familie al unui cetățean român, și un cetățean britanic.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom, pe rutele București-Paris-București și București-Londra-București.

De asemenea, prin intermediul cursei aeriene pe ruta București – Paris a fost facilitată repatrierea a 76 cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Sursa: Comunicat MAE