O femeie din Italia s-a trezit peste noapte că este fericita posesoare a unui tablou de Picasso cu o valoare de piață de 1 milion de euro. Și pentru care a plătit doar 100 de euro. Femeia a câștigat de fapt o tombolă caritabilă, iar tabloul era marele premiu.

Extragerea biletului câștigător s-a făcut la Paris, iar noua posesoare a tabloului “Natura moartă” de Pablo Picasso este din Italia.

Peste 50 de mii de oameni au cumpărat biletele în valoare de 100 de euro care le-au garantat înscrierea la tombolă. S-au adunat peste 5 milioane de euro. Se scad 900 de mii care merg la fostul posesor al picturii, iar restul sunt destinați unui program umanitar.

Tabloul “Natura moartă” a fost pictat de maestrul spaniol în 1921. Este o lucrare de mici dimensiuni, 23 de cm pe 46 de cm, și care prezintă un pahar de absint și un ziar în binecunostul stil cubist al lui Picasso.

Inițiativa “1 Picasso pentru 100 de euro” a fost creată în 2013, iar banii au fost folosiți pentru salvarea unei așezări străvechi din Liban inclusă în patrimoniul UNESCO. Aceasta fost a doua ediție a evenimentului.

MS / Foto: caracter info