După mai bine de două zile de aşteptare, ordinul ministrului Sănătăţii care stabileşte unde şi cum vei purta masca de protecţie a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, pe durata stării de alertă eşti obligat să porţi mască de protecţie în spaţii închise, precum centrele comerciale, autobuz sau la locul de muncă. Există, însă, şi excepţii:

-Dacă lucrezi singur în birou-Dacă suferi de o boală care afectează capacitatea de oxigenare

-Dacă desfăşori activităţi fizice intense sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc)

-Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de trei metri între persoane

-Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de trei metri, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă

-Copiii cu vârsta mai mică de cinci ani  

Ordinul ministrului Sănătăţii prevede, totodată, că la intrarea într-un sediu este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor. Astfel, la locul de muncă ţi se va măsura temperatura, iar dacă aceasta va depăşi 37.3 C, vei fi trimis pentru consult la medicul de familie.

Sursa: mediafax.ro/ Foto: caracter informativ