Vor fi sancţionate persoanele care nu poartă mască?

Purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.

Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate contravenţional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii“ se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2500 de lei.