La vama Nadlac, timpul de trecre a frontierei este acum de 5 ore! În prima zi în care nu a mai fost obligatorie carantina pentru cei care se întorc din zone grav afectate de COVID-19, 16.000 de români au făcut formalitățile la graniță pentru a intra în România. Cei mai mulți au tranzitat frontiera de Vest, transmite digi24.ro

Începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţă împreună cu familia/aparţinătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţi

Situatia la frontiera in ultimele 5 zile pe sensul de intrare:

15 mai – 16.000 de persoane au intrat în țară
14 mai – 13.100 de persoane au intrat în țară
13 mai – 13.100 de persoane au intrat în țară
12 mai – 11.000 de persoane au intrat în țară
11 mai – 11.100 de persoane au intrat în țară

„Având în vedere încheierea stării de urgenţă în care ne-am aflat până în data de 14.05.2020, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice în punctele de trecere a frontierei, alături de celelalte autorități cu atribuții în domeniu, măsurile de prevenire şi control a răspândirii virusului SarsCov-2. Astfel, situația participanților la trafic va fi în continuare atent monitorizată încă de la intrarea în ţară, iar în punctele de trecere a frontierei (rutiere, maritime şi aeroportuare) se vor face verificări pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică. În această perioadă, formalitățile de frontieră urmează aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare la locuinţă sau carantină instituţionalizată”, a transmis Poliția de Frontieră, sâmbătă, într-un comunicat.