Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu cercetează doi tineri, bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

Cei în cauză, de 15, respectiv 16 ani, ambii din comuna Sântana de Mureş, au fost surprinşi în flagrant delict de către poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Râciu, pe raza localităţii Sântana de Mureş, în apropierea unui imobil, de unde ar fi sustras două biciclete.

În fapt, la data de 15 mai a.c., în jurul orei 02.00, cei doi ar fi pătruns pe uşa de acces, în interiorul unui imobil, de pe raza localităţii Sântana de Mureş, de unde, de pe casa scării, ar fi sustras două biciclete care nu erau asigurate cu încuietori.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost recuperat şi urmează a fi predat persoanelor vătămate.

În cauză se continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea unităţii de Parchet competente.

IPJ Mureș / Foto: caracter info