După ce a luat unilateral decizia de a desființa balonul preostatic de la bazinul olimpic din “Weekend”, unde se antrenau sute de sportivi, Florea Dorin aruncă iar vina pe Consiliul Local, cum că nu a votat finanțarea acestui obiectiv în buget. Aveți în imagine sumele aprobate de consilieri pentru întreținerea și funcționarea (și a) acestui obiectiv din cadrul CASM (Complexul de Agrement și Sport Mureșul), la pozițiile 444-446 din Anexa 2 a bugetului pe anul 2020.

Sumele votate sunt la valoarea anului trecut, iar în cazul în care nu ar fi fost de ajuns, ele s-ar fi reglat la rectificarea bugetară din luna noiembrie, așa cum s-a procedat în fiecare an. Deci banii au fost prevăzuți de consilieri, iar primarul fără scrupule minte din nou.

De fapt, decizia de desființare vine ca urmare a unor răfuieli personale și ca o formă de a șantaja CNI, pentru a da în administrarea orașului bazinul 1 Mai, când acesta va fi finalizat. Sunt de acord că acest bazin trebuie să devină al orașului, dar nu cu prețul sacrificării antrenamentelor a sute de copii târgumureșeni.

Sursa: Radu Bălaș, consilier local al municipiului Târgu Mureș / Foto: colaj caracter info