După aproape două luni de la startul stării de urgență, a ieșit și primarul din Reghin, Maria Precup (cea care în plină pandemie de coronavirus aloca prin încredințare directă zeci de mii de euro pentru “urări de sărbători” și alte anunțuri în presă – detalii aici), să facă primele precizări privind cazurile COVID-19 din municipiu. Înainte de a reda integral comunicarea acesteia, precizăm că știrea este publicată gratuit, la fel ca alte informări, deci reiterăm ideea că fondurile alocate din bani de la buget sunt inutile, oricum toată presa preluând și distribuind informările de interes pentru mureșeni. Este foarte adevărat că nu toți preluăm informările în care aleșii locali încearcă să își promoveze imaginea, doar cei plătiți o fac.

“Precizări legate de situația provocată de pandemia cu coronavirus în Mun. Reghin. În acest moment există 20 de cazuri confirmate de COVID-19 la noi în municipiu (573 de cazuri confirmate la nivel de județ) – datele de identificare ale acestora nu sunt făcute publice având în vedere GDPR și legislația în vigoare. Toți contacții celor 20 sunt izolați la domiciliu (peste 80 de persoane). Fac aceste precizări deoarece văd că a escaladat nejustificat “cazul de pe Căprioarei”. Am discutat cu reprezentanții Poliției Municipale Reghin și aceștia m-au informat că respectivul cetățean nu locuiește pe Căprioarei, ci are domiciliul pe o stradă mărginașă. În plus dat fiind faptul că nu locuia decât ocazional acolo, el nu a frecventat zona populată a acestui cartier.

Vreau să vă asigur că aceste cazuri precum și întreaga situație generată de infecția cu COVID-19 la nivelul municipiului Reghin, sunt tratate cu maximă responsabilitate de toate autoritățile competente implicate fiind luate toate măsurile ce se impun în astfel de cazuri”, a scris pe facebook primarul.

MS / Foto> colaj